Prezentare Bucuresti




MUNICIPIUL BUCUREŞTI

            PREZENTARE GENERALĂ

            Bucureşti este Capitala României şi, în acelaşi timp, cel mai mare şi mai important oraş din ţară. Situată în Câmpia Română, localitatea se întinde pe o suprafaţă totală de 228 de km2, ceea ce reprezintă 0,8% din suprafaţa ţării. Aşezarea este dispusă la intersecţia dintre paralela 44°24' latitudine nordică şi meridianul 26°05' longitudine estică, la o altitudine medie de 60-90 m (96,3 m la Chiajna, 88,9 m în Piaţa Presei Libere şi 54,5 m la nivelul Dâmboviţei). Oraşul este traversat de două râuri: Dâmboviţa şi Colentina (ultimul formează o salbă de lacuri, majoritatea înconjurate de parcuri). Deşi este dispus într-o zonă de câmpie, Bucureştiul este, asemeni Romei, dominat, în special pe partea dreaptă a Dâmboviţei, de o serie de coline formate datorită proceselor de eroziune. Dintre acestea, amintim de Dealul Cotroceni, Dealul Spirii, Dealul Mitropoliei sau Dealul Radu Vodă.

Populaţia oraşului este de 1.883.425 de locuitori rezidenţi, însă cifra reală se pare că se apropie de 3 milioane. Conform unor estimări ale unor specialişti, Bucureştiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar în următorii cinci ani, acest număr va depăşi patru milioane. La acestea se adaugă faptul că localităţile din preajma oraşului, care vor face parte din viitoarea Zonă Metropolitană, însumează o populaţie de aproximativ 430.000 de locuitori. Bucureştiul este dispus la următoarele distanţe faţă de alte capitale europene: 425 km de Sofia, 735 km de Belgrad, 1730 km de Berlin, 1140 km de Viena, 1285 km de Atena, 2040 km de Roma şi 2460 km de Paris. Municipiul este, în prezent - raportat la numărul locuitorilor - unul dintre cele mai mare oraşe din Europa Centrală şi de Est (după Moscova, Kiev, Istanbul şi Atena). Din acest punct de vedere, oraşul se situează pe locul 10, ca mărime, între metropolele Uniunii Europene.

Clima este temperat-continentală, temperatura medie anuală înregistrând o valoare cuprinsă între 10 şi 110C. Cea mai ridicată temperatură medie este în iulie (22,80C), iar cea mai scăzută, în ianuarie (-2,90C). Precipitaţiile cad, în medie, 117 zile pe an. Cea mai ridicată temperatură din toate timpurile a fost înregistrată, în Bucureşti, în 1916 (40,60C), iar cea mai scăzută, în 1942 (-300C). Lunile cele mai abundente în precipitaţii sunt iulie şi octombrie, iar cele mai sărace, februarie şi noiembrie. Datorită climatului continental, de câmpie, iernile sunt de obicei friguroase (în special în ianuarie - februarie), iar verile, deosebit de calde (iulie - august).

  Bucureşti este atestat documentar la 20 septembrie 1459, pe vremea voievodului Vlad Ţepeş (cunoscut în Occident şi sub numele de Dracula), 
dar vechimea oraşului este mult mai mare.
Numele “Bucureşti” îşi are originea într-o veche legendă românească despre ciobanul „Bucur”, care şi-ar fi aşeyat între clone stâna de oi.
Există încă o bisericuţă, în apropierea Pieţei Unirii, pe malul drept al Dâmboviţei, despre care se spune că ar fi fost fondată
de către legendarul cioban. Pe 14 octombrie 1465, domnitorul Radu cel Frumos hotărăşte ca acest oraş să devină reşedinţă domnească şi militară precum
şi capitală a Valahiei, alături de Târgovişte. Secolul XVI reprezintă un moment de referinţă în istoria zbuciumată a Bucureştiului. Domnitorul Mircea Ciobanul
 extinde Curtea Domnească şi preferă Bucureştiul ca reşedinţă în faţa Târgoviştei. În 1659, în timpul domniei lui Gheorghe Ghica, Bucureştiul devine singura
 capitală a Valahiei precum şi locul de reşedinţă al mitropolitului ortodox al Ţării Româneşti. În acelaşi timp, domnitorii încep să clădească mai multe
lăcaşuri de cult: mănăstirile Plumbuita, Stelea, Sfinţii Apostoli, Sărindar şi Mihai Vodă.
               Deşi nucleul aşezării era pe malul stâng al Dâmboviţei, în zona actualei Pieţe a Unirii, oraşul a început să se extindă şi pe malul drept al râului. 
Populaţia a crescut atât de mult încât, încă din secolele XVIII – XIX, Bucureştiul devenea cel mai important centru urban al Europei de Est (cu excepţia unor
oraşe din Imperiul Rus). În 1688, aici este tipărită Biblia lui Şerban Cantacuzino, prima traducere integrală în limba naţională a textului sacru. Acest
eveniment a contribuit la introducerea limbii române în cultul religios, a facilitat dezvoltarea limbii literare, eliminarea exprimărilor dialectale şi elaborarea
primei gramatici româneşti.

Paradoxal, Bucureştiul s-a dezvoltat fără un plan urbanistic, ci în haos şi dezordine. Cine vizitează România poate vedea clar diferenţa între Capitală şi unele oraşe din vestul ţării (Timişoara, Sibiu, Cluj, Braşov), care îşi păstrează structura urbanistică iniţială, circulară.

Dezvoltarea economică a Bucureştiului ia amploare în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714). Secolul XVIII este marcat de dominaţia Fanarioţilor - domnitori de origine greacă, provenind din cartierul Fanar din Istanbul. Perioada fanariotă a fost caracterizată de importante schimbări sociale şi economice. Acum se dezvoltă breslele, iar numărul negustorilor creşte din ce în ce mai mult. Apar noi instituţii publice, hanuri, fabrici şi magazine. În aceşti ani se dezvoltă zona Lipscani, în forma care se păstrează şi în prezent. Majoritatea străzilor poartă numele breslelor de odinioară: Gabroveni, Şelari, Şepcari, Blănari, Băcani, Zarafi sau Cavafi.

Modernizarea Bucureştiului este accelerată atât de incendiul din 1847, cât şi de evenimentele Revoluţiei de la 1848, care nu ocolesc nici România. Concepţia arhitecturală a oraşului a fost determinată, în bine dar şi în rău, de calamităţile naturale. Odată cu unirea Ţării Româneşti cu Moldova sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, pe 24 ianuarie 1859, Bucureştiul devine CAPITALA ROMÂNIEI. Cea de-a doua parte a secolului XIX şi începutul secolului XX marchează o puternică dezvoltare industrială şi culturală a oraşului. Perioada de aur a oraşului este marcată de domnia lui Carol I de Hohenzollern, domnitor (1866-1881, apoi rege al României – 1881-1914).

Oraşul este martor al unor evenimente importante: formarea primului guvern naţional, condus de Barbu Catargiu (1862), crearea Primăriei (1864), încoronarea primului Rege al României, Carol I de Hohenzollern (1881). Această perioadă constituie un reper decisiv pentru noul stil arhitectonic al Bucureştiului - care începe să se prefigureze drept “Micul Paris” al Europei orientale. Apar bulevarde largi încadrate de clădiri în stil franţuzesc, printre care se numără Bulevardul Academiei (actualul Bulevard Elisabeta) şi, mai târziu, actuala arteră I. C. Brătianu - Bălcescu - Magheru.

Viaţa cultural - ştiinţifică a Bucureştiului devine din ce în ce mai bogată. Pe 31 decembrie 1852 are loc spectacolul inaugural în clădirea recent construită a Teatrului Naţional, care putea găzdui 1.000 de spectatori. În 1869 este deschisă Universitatea Bucureşti. Clădirea găzduia iniţial şi alte instituţii, precum Senatul, Academia Română, Biblioteca Centrală şi Şcoala de arte frumoase. În 1888, în urma unei donaţii publice, al cărei slogan era “Daţi un leu pentru Atheneu!”, este ridicată clădirea Atheneului Român.

De-a lungul timpului, în Bucureşti s-au afirmat sau şi-au desfăşurat activitatea o serie de personalităţi culturale şi ştiinţifice. În 1832, Colegiul “Sf. Sava” are un eminent profesor, care este Petrache Poenaru, cel care brevetează stiloul la Paris, în 1832.

Aici îşi creează o parte din operă poetul naţional Mihai Eminescu (la începuturile aflării sale în oraş, între 1867 şi 1869, este sufleur şi copist la Teatrul Naţional). În Bucureşti apar primele crize ale lui Eminescu (1883) şi tot aici îşi găseşte sfârşitul, la Sanatoriul Dr. Şuţu, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu. Dar scriitorul cel mai emblematic pentru Bucureşti este Ion Luca Caragiale (1852-1912). Născut la Ploieşti, acesta se mută aici în 1868, unde urmează liceul. Sufleur şi copist la Teatrul Naţional (1871-1872), ca şi Eminescu, acesta va prezenta şi parodia realitatea bucureşteană a epocii. Pe 18 ianuarie 1879, Teatrul Naţional este martorul premierei comediei “O noapte furtunoasă”. Această instituţie găzduieşte aproape toate premierele marelui dramaturg: “D-ale Carnavalului”, “Năpasta” etc.

În Bucureşti a trăit, o mare parte a vieţii, savantul Nicolae Păulescu, descoperitorul insulinei (1869-1831). Printre personalităţile ştiinţifice ale Capitalei se numără românul de origiune franceză Carol Davilla (1828-1884), întemeietorul învăţământului medical din România, biologul Grigore Antipa (1876-1944), întemeietorul Muzeului de Istorie Naturală (1892), Iulius Popper (1857-1893), unul dintre cei mai mari exploratori şi cartografi ai vremii, Anghel Saligny (1854-1925), cel care a proiectat Podul peste Dunăre de la Feteşti şi Cernavodă, un adevărat Gustave Eiffel al României, Victor Babeş (1854-1926), fondatorul celui de-al doilea Centru de vaccinare antirabică din lume, după cel înfiinţat de Louis Pasteur la Paris, Ioan Cantacuzino (1863-1934), descoperitorul vaccinului antiholeric, Traian Vuia (1872-1950), unul dintre pionierii aviaţiei mondiale, Henri Coandă (1886-1972), inventatorul motorului cu reacţie şi descoperitorul “efectului Coandă”, Elisa Leonida Zamfirescu (1887-1973), prima femeie inginer din lume, Ana Aslan (1897-1988), creatoarea Gerovitalului (1952) şi mulţi alţii. La Bucureşti îşi încep cariera de scriitor Mircea Eliade (1907-1986) şi Eugene Ionescu (1909-1994). În 1919, criticul literar şi prozatorul Eugen Lovinescu (1881-1943) înfiinţează aici cenaclul “Sburătorul”. Între 1945 şi 1964, marele critic literar George Călinescu (1899-1965) este unul dintre cei mai îndrăgiţi profesori ai Universităţii din Bucureşti. Printre personalităţile bucureştene renumite aflate în viaţă se numără celebrul inventator Iustin Capră (n. 1933), cel care a creat, printre altele, primul remote-control, cu care se putea deschide de la distanţă uşa unui garaj auto, dr. Ştefan Ionescu-Călineşti, inventatorul Pell-Amarului precum şi fostul tenismen şi actualul om de afaceri Ion Ţiriac (n. 1939).

În timpul celui de-al doilea Război Mondial, Bucureştiul suferă unele distrugeri datorate bombardamentelor. Pe 30 decembrie 1947, Palatul Regal este martorul abdicării forţate a regelui Mihai I de Hohenzollern. În aceeaşi zi, România este proclamată republică şi intră definitiv în sfera de dominaţie a Uniunii Sovietice. Începând cu anii ’50, în Bucureşti încep să apară, ca formă arhitectonică dominantă, blocurile de locuinţe de 4-10 etaje, construite în stil sovietic. În această perioadă sunt ridicate patru clădiri importante: Opera Română, Sala Mare a Palatului (o bijuterie arhitectonică, proiectată într-un stil futurist pentru acea vreme), Casa Scânteii (azi Casa Presei Libere, ce are ca model Universitatea Lomonosov din Moscova) şi Circul de Stat. În anii ’60 se extind cartierele de blocuri - o decizie bună la acea vreme, deoarece erau amenajate în locul unor cartiere sărace, insalubre. Printre acestea se numără Drumul Taberei, Berceni, Balta Albă şi Militari.

Din păcate, pe 4 martie 1977, un cutremur teribil a atins Bucureştiul. Au fost peste 1000 de victime, iar multe clădiri - în special din centrul oraşului - au fost distruse. Acest dezastru natural a avut implicaţii dramatice atât pe moment, cât şi în timp. Pentru că a reprezentat şi un pretext. Dictatorul comunist Nicolae Ceauşescu a avut ocazia de a-şi pune, astfel, în practică, planurile malefice care vizau demolarea întregului centru istoric al Capitalei. Dealul Spirii s-a dovedit a fi o zonă mai protejată de cutremure, astfel că Nicolae Ceauşescu a hotărât să-şi amplaseze aici “cartierul general” de unde avea să guverneze ţara: aşa numita Casă a Poporului (actualul Palat al Parlamentului). Din păcate, anii ’80 au fost marcaţi de implementarea unui plan distructiv, care viza, în final, transformarea Bucureştiului într-un oraş cu blocuri impersonale, fără biserici şi fără clădiri istorice. Centrul acestuia - asimilat cu Centrul Civic -, zonă în care urmau să locuiască demnitari, avea să fie dominat de Casa Poporului (a cărei construcţie a început în 1984) precum şi de alte clădiri administrative, de dimensiuni impresionante. De aici, Ceauşescu dorea să supravegheze populaţia Capitalei şi a României. O adevărată imagine orwelliană. Din dreptul Casei Poporului avea să pornească Bulevardul Victoria Socialismului (asupra Capitalei - adăugau atunci, în glumă, locuitorii Bucureştiului) – actualul Bulevard al Unirii. Artera reprezintă o imitaţie nefericită a vestitului Champs Elysée, find chiar mai lată cu un metru decât originalul, deşi perioada “Micului Paris” este departe în timp…

În perioada 1981 - 1988 sunt demolate peste 40.000 de locuinţe, edificii administrative, monumente de artă şi cultură, mănăstiri şi biserici. Suprafaţa demolată este egală cu cea a Veneţiei. Din fericire, vine momentul Revoluţiei din decembrie 1989, izbucnită la Timişoara şi definitivată în Bucureşti. Pe 22 decembrie, dictatorul fuge cu un elicopter de pe acoperişul fostului Comitet Central al Partidului Comunist, aflat lângă Piaţa Palatului - unul dintre cele mai solicitate locuri ale Bucureştiului de către turiştii străini.

Bucureşti a intrat într-o perioadă dificilă, de reconstrucţie. De fapt, nimic nou pentru istoria oraşului. Casa Poporului - cea de-a doua clădire administrativă din lume ca dimensiune, după cea a Pentagonului - a devenit Palatul Parlamentului. O altă clădire imensă, care trebuia să fie hotel pentru delegaţiile ce participau la Congresele PCR, a fost renovată şi s-a transformat, în 2000, în hotelul “JW Marriott” - cel mai luxos hotel Marriott din Europa. Au început să apară centre de afaceri moderne, mall-uri şi hypermarket-uri, hoteluri noi. În prezent, în Bucureşti se află, de exemplu, peste 250 de hoteluri şi structuri de cazare, dintre care 11 hoteluri de 5 stele şi 68 de 4 stele.


Rezerva acum


Cauta cazare





Camera 1



reset

Casa Rosa Sabareni 3*

internet

parcare


Alege apartament

Sunflower Old Town Apartament 3*

internet

parcare


Alege apartament

Friends Old Town Apartament 3*

internet

parcare


Alege apartament


Cautam apartament


Va rugam asteptati, cautam cele mai bune oferte pentru dumneavoastra!